Gigantul japonez Sumitomo a ales Orheiul pentru a investi 17 de milioane de euro şi crearea a 3.000 locuri de muncă.
16:31
  • Radio Online

Orhei.net

Portalul web al Raionului Orhei

Bine aţi venit oaspete • Înregistrare • Logare  •  Trimite o ştire
Joi, 23.2.2017
Principala » 2015 » Octombrie » 28 » Gigantul japonez Sumitomo a ales Orheiul pentru a investi 17 de milioane de euro şi crearea a 3.000 locuri de muncă.
Gigantul japonez Sumitomo a ales Orheiul pentru a investi 17 de milioane de euro şi crearea a 3.000 locuri de muncă.

Gigantul japonez Sumitomo a ales Orheiul pentru a construi o fabrică de producție a cablajului electric pentru automobile, fiind planificate investiţii de 17 de milioane de euro şi crearea a 3.000 locuri de muncă, scrie mold-street.com.
Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN), o subsidiară a gigantului japonez Sumitomo este gata pentru a investi într-o fabrică de producere a subansamblelor pentru autoturisme, ce va fi deschisă la Orhei.

Zona Economică Liberă Bălţi se va extinde la Orhei
Pentru aceasta la Orhei va fi extinsă Zona Economică Liberă Bălţi (ZEL Bălţi), căreia îi vor fi transmise opt hectare de teren cu destinaţie industrială de la periferia oraşului, se arată într-un proiect de lege iniţiat de un grup de deputaţi din fracţiunile democrate şi liberal-democrate.
„Interesul companiei pentru această locaţie este motivat de poziţionarea geografică a acestuia, nivelul de dezvoltare a raionului Orhei, forţa de muncă disponibilă, infrastructura existentă, accesul la drumurile naţionale”, îşi argumentează iniţiativa autorii proiectului.
Totodată deputaţii susţin că realizarea acestui proiect investiţional va contribui la crearea unui număr important de locuri de muncă, la majorarea producţiei industriale pentru export şi la dezvoltarea economică a regiunii.
Decizia companiei vine după mai bine de doi ani de negocieri şi studiere a potenţialelor locaţii în Republica Moldova, în orașul Orhei.

Investiţii de 17 milioane de euro
„Orașul Orhei a fost ales de către experții concernului Sumitomo după realizarea unui studiu de fezabilitate care a stabilit avantajele amplasării geografice, aici fiind un potențial suficient de mare pentru identificarea forței de muncă, legătura cu restul țării fiind asigurată prin traseul național M2 renovat de curând, proximitatea față de municipiul Chișinău, dar și existența spațiilor industriale dotate cu toate elementele de infrastructură, ce pot fi ușor adaptate cerințelor companiei”, explică Marin Ciobanu, administratorul ZEL Bălţi.
Potrivit managerului adoptarea proiectului în acest an va permite ca deja în anul 2016 să fie realizate investiții în mărime de circa 17 milioane de euro în fabrica de producție a cablajului electric pentru automobile, fiind create peste 3.000 locuri noi de muncă, inclusiv 180 de locuri pentru ingineri. Aceasta ar însemna o creştere cu circa 20% a numărului de angajaţi în raionul Orhei (de la 16.200 la circa 19.300).
„Impactul pozitiv asupra situației socio-economice va fi resimțit chiar din primii ani de activitate a companiei, în regiune rămânând sub formă de salarii, taxe și impozite, dar și plăți către partenerii locali, circa 400 milioane de lei (analogic situației din municipiul Bălți, unde sunt amplasate fabricile companiei germane Draexlmaier, și care la fel are circa 3.000 de angajați)”, adaugă Marin Ciobanu.

Un gigant mondial
Sumitomo Electric Bordnetze GmbH (www.se-bordnetze.de) este un membru al grupului nipon Sumitomo Electric Industries Group, fondat în 1897 și care este în prezent unul dintre cei mai importanti furnizori internaționali pentru industria de automobile, având peste 180.000 angajați în cele 331 de locații în 33 de țări din întreaga lume.
Sumitomo Electric Bordnetze a fost fondată în 1986 ca un joint-venture între Volkswagen AG și Siemens AG, sub numele de Volkswagen Bordnetze GmbH. Sumitomo Electric Industries a preluat compania în 2006, iar de atunci a fost redenumită în Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN).
Producția de bază a companiei sunt cablajele electrice, componentele electrice și electronice ale sistemelor de control pentru automobile.
Sumitomo Electric Bordnetze are în prezent mai mult de 25.000 de persoane angajate la 21 de locații din întreaga lume. În anul 2012, cifra de afaceri a depășit un miliard de euro. În Europa locațiile sunt amplasate în Germania (aici este și bordul de conducere al companiei), Belgia, Spania, Portugalia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ukraina (din 2006), Bulgaria (din 2006), România (din 2010).
Concernul Sumitomo mai controlează constructorul auto Mazda, producătorul de anvelope auto Dunlop, producătorul de electronice NEC şi grupul financiar Sumitomo Mitsui, una dintre cele mai mari bănci japoneze.
De notat că ZEL Bălţi a fost creată în anul 2010 şi are în prezent în administrare 8 subzone, dintre care 3 în Bălți, 4 în Strășeni și una în Căușeni. În prezent, sunt înregistrate 41 de companii rezidente, ce activează în diverse domenii, de la producția industrială a mărfurilor destinate exportului, până la prestarea diverselor servicii necesare companiilor rezidente (locațiunea imobilelor, proiectări și construcții industriale, logistică și transport, brokeraj vamal, alimentație publică).

Categorie: Stiri din Regiune | Vizualizări: 507 | Adăugat:28.Oct.2015, 19:46 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]

Intră în cont