Poliţia a demarat operațiunea ”Pietonul”
04:47
  • Radio Online

Orhei.net

Portalul web al Raionului Orhei

Bine aţi venit oaspete • Înregistrare • Logare  •  Trimite o ştire
Sâmbătă, 25.2.2017
Principala » 2015 » Ianuarie » 22 » Poliţia a demarat operațiunea ”Pietonul”
Poliţia a demarat operațiunea ”Pietonul”
Foto: igp.md

Poliția atestă o situație alarmantă în ceea ce privește accidentele rutiere cu implicarea pietonilor. Astfel, potrivit datelor statistice, pe parcursul anului 2014, pe întreg teritoriul țării au fost înregistrate 884 de accidente cu implicarea pietonilor. Cu regret, nenorocirile respective s-au soldat cu 96 de persoane decedate și 833 traumatizate.

În acest context, în perioada 19 ianuarie - 2 februarie, curent, INP a demarat operațiunea ”Pietonul” care are drept scop diminuarea numărului accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor, sensibilizarea opiniei publice asupra riscului accidentelor rutiere, cît și sporirea eficienţei activităţii de prevenire a încălcărilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere.

Pe parcursul operațiunii, subdiviziunile teritoriale ale INP vor monitoriza  traficul rutier, în special în localitățile rurale, pentru a disciplina pietonii și conducătorii auto, precum și a reduce riscul de accidentare al acestora.

Polițiștii îndeamnă participanții la trafic să respecte regulile de circulație, în caz contrar vor fi amendați deopotrivă și pietonii care traversează în locuri nepermise, cît și conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor.

Astfel, cetățenii, care  vor fi surprinși ignorînd semnalele de dirijare a traficului rutier (traversează la culoare interzisă a semaforului), traversează partea carosabilă a drumului în locuri neindicate sau încalcă regulile de circulaţie care pot genera o situaţie de accident rutier, vor fi sancționați cu amendă de la 100 pînă la 400 de lei. În același timp, pentru neacordarea de prioritate legală pietonilor, șoferii vor fi sancționați cu amendă de 200 de lei cu aplicare a 2 puncte de penalizare.

Categorie: Social | Vizualizări: 576 | Adăugat:22.Ian.2015, 14:28 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]

Intră în cont