UE va acorda Moldovei 64 de milioane de euro pentru agricultura şi dezvoltarea rurală
03:44
  • Radio Online

Orhei.net

Portalul web al Raionului Orhei

Bine aţi venit oaspete • Înregistrare • Logare  •  Trimite o ştire
Duminică, 22.1.2017
Principala » 2015 » Martie » 25 » UE va acorda Moldovei 64 de milioane de euro pentru agricultura şi dezvoltarea rurală
UE va acorda Moldovei 64 de milioane de euro pentru agricultura şi dezvoltarea rurală

Cabinetul de miniştri a aprobat în şedinţa de miercuri decizia privind semnarea Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană privind implementarea Programului ENPARD Moldova – "Suport pentru agricultură şi dezvoltarea rurală". Acordul prevede oferirea unui suport bugetar Guvernului Republicii Moldova din partea Comisiei Europene în valoare de 64 de milioane de euro.

53 de milioane de euro sunt componenta de suport bugetar sectorial, iar încă 11 milioane – componenta de asistenţă tehnică în implementare. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, a menţionat că implementarea Programului ENPARD va contribui la dezvoltarea capacităţilor de export a principalelor produse agroalimentare pe piaţa UE şi, în consecinţă, la creşterea impactului asupra PIB. Vor fi îmbunătăţite condiţiile de muncă şi trai în regiunile rurale. La granturile din cadrul proiectului au acces gospodăriile şi producătorii mai mici.

Perioada de executare a acordului de finanţare constituie 84 de luni din momentul intrării în vigoare a acestuia. Etapa de implementare va fi de  60 luni, iar cea de încheiere – 24 luni.  Debursarea tranşelor se va face în funcţie de progresele în implementarea acţiunilor relevante din Strategia Naţională de Dezvoltare Agricolă şi Rurală pentru 2014-2020.

Impactul suportului bugetar sectorial  aşteptat de  Comisia Europene asupra sectorului agricol şi rural din Moldova se va manifesta prin dezvoltarea capacităţilor instituţiilor responsabile de elaborarea şi implementarea politicilor agricole şi rurale, transpunerea standardelor şi cerinţelor europene de calitate, siguranţă şi control în legislaţia naţională, prin creşterea competitivităţii  producţiei agroalimentare, investiţii în modernizarea lanţului agroalimentar şi furajer etc.

Programul ENPARD a devenit o iniţiativă nouă de politici, ca parte componentă a angajamentului Uniunii Europene privind creşterea incluzivă şi stabilitatea la hotarele comunităţii europene, prin care este recunoscută importanţa agriculturii, inclusiv a securităţii alimentare, producţiei durabile şi ocupării forţei de muncă în regiunile rurale. Instrumentul ENPARD  a fost lansat în martie 2011. În iunie 2012,  a avut loc prim conferinţă ENPARD la Bruxelles.


Sursa: ipn.md
Categorie: Social | Vizualizări: 825 | Adăugat:25.Mar.2015, 18:25 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]

Intră în cont